Monday, October 15, 2007

the way we protect ourselves from the world outside

Today I forgot my iPod at home. Not that I cannot live without it, but somehow, the long ride on the subway doesn't seem that long when I have it with me. Union Square is just an episode from Friends or Sex and The City away from Elmhurst. But today the ride seemed so much longer. I didn't even have a book with me. Usually I have a book and my iPod so that when I read the book, I can still listen to music. I wonder if the outside world harasses us so much at some point that we have to block it somehow? Why is it that when I come home, even at night, I feel so much better if I listen to music on my iPod? Could it be that this way, I'm not acknowledging the world outside and I just linger in my own "protected" universe?

perfection resides in the little things

Sometimes, you only realize perfection when you look at the details. I saw the cars at Americana Manhasset, they were all beautiful, no doubt about it, but their perfection resided more in the incredible details. That is what makes the difference between just a car and THE car.
Because detailz matter!

Sunt oameni care nu evolueaza nici daca le torni cultura cu palnia in cap

Weekendul acesta am avut primul first encounter cu comunitatea de romani din NY. Mi-ar fi placut sa fi putut spune acum ce oameni minunati suntem cu totii si ce bine ne intelegem chiar si (sau mai ales) peste hotare...

Ne-am dus la o biserica romaneasca din Queens. Am ales-o doar pentru ca era cel mai aproape de noi. Daca as fi stiut cum urma sa fim primiti, n-as mai fi luat in considerare problema distantei. Am intrat intr-o sala mica cu bancutze asa cum sunt in bisericile catolice (desi era ortodoxa) si ne-a intampinat o "doamna" (a se citi baba acra) care in cel mai dulce si vulgar stil romanesc ne-a intrebat: "ce doriti!". Slujba tocmai se terminase, dar noi oricum nu veniseram acolo pentru slujba. Vroiam doar sa ne rugam si sa aprindem cateva lumanari. Doamna ne-a spus ca am venit prea tarziu, ca si cum ne tragea la raspundere ca n-am fost destul de vrednici incat sa venim in timpul slujbei. Ne-a spus ca ei au terminat curatenia si pleaca, deci ar cam fi cazul sa plecam si noi. Sincer vorbind nici nu intelegeam ce se intampla. Mereu am asociat bisericile cu pace si liniste, dar aici femeia asta imi strica toata karma. Pana la urma am stat doar 2 minute pe o bancuta pentru ca cele 2 femei (intre timp mai aparuse una) strigau una la alta in biserica spunandu-si ca trebuie sa inchida pentru ca vine autobuzul. Am zis, ok, bine, plecam, dar am vrea sa aprindem cateva lumanari. Trecand peste faptul ca cele mai mici lumanari costau 1$ (alea care in romania sunt 1000 lei vechi), doamna ne spune ca degeaba la aprindem pentru ca ea le stinge ca pleaca...revenim la obsesia cu autobuzul. La un moment dat cand noi tot incercam sa intelegem de ce femeia asta era atat de acra, a iesit un nene batran din altar care ne-a spus ca putem sa aprindem lumanarile pentru ca mai sta el 10-15 min acolo. Femeia s-a uitat urat de el, ca si cum omul fraternizase cu inamicul.

Am plecat de acolo cu un gust amar. Ma asteptam ca romanii plecati din tara sa nu mai aiba acreala aia de Romania careia ii gaseam o tona de justificari in tara. Ma intrebam cum naiba ajungi sa traiesti in NY, dar sa nu-ti schimbi nimic din mentalitatea de roman ceausist. Nu inteleg, chiar nu reusesc sa inteleg, cat de tare trebuie sa-ti fie pielea sau cat de incuiata sa-ti fie mintea, ca intr-un oras care iti toarna cu palnia in cap cultura, tu sa ramai la fel? Si nici macar sa nu preiei acea politete ipocrita a americanilor. Prefer sa-mi spui zambind: "Imi pare rau ati ajuns prea tarziu azi, slujba s-a terminat, iar noi acum inchidem." decat sa latri la mine ca biserica se inchide pentru ca ele trebuie sa prinda autobuzul.