10 things I love about NY

1. Manhattan-ul cu strazile lungi, cladirile inalte, apartamentele cu vedere la Central Park sau la oricare alt parc
2. Central Park - e ca o padure in mijlocul insulei unde se plimba liber veverite si pasari de tot felul, unde oamenii sunt relaxati, alearga, isi iau pranzul pe iarba, unde e wireless free, ca de altfel in toate parcurile din Manhattan (sau aproape toate)
3. Bryant Park - o oaza de verdeata inconjurata de cladiri atat de mari incat iti sucesti gatul ca sa poti vedea cerul, unde exista rafturi cu carti pe care le poti lua si citi in parc - adica un fel de biblioteca free in aer liber
4. Metroul, care te duce unde vrei tu si la ce ora vrei tu (merge non stop) si mai ales, care nu depinde de trafic...doar ca uneori cand ploua rau de tot se inunda :)
5. Grand Central Station - pentru ca este pe atat de impresionanta pe cat pare in poze sau in filme, pentru ca e o inginerie intre trenuri si metrouri acolo, pentru ca desi are o arhitectura veche, totul functioneaza ca nou
6. Madison Avenue duminica, pentru ca se inchide circulatia si e un fel de targ acolo in care poti sa gasesti o tona de lucruri frumoase si ieftine
7. Mirosul de pui prajit care il simti de cate ori treci pe langa vreun restaurantel mic de cartier sau pe langa vreo taraba la care se vand hot dog si frigarui
8. Muffin-urile, pentru ca sunt cele mai bune din lume
9. Brooklyn Bridge, pentru ca este absolut impresionant si pentru ca atunci cand mergi pe el, ca pieton, esti undeva deasupra masinilor
10. Avioanele care trec atat de des si aparent atat de aproape de cladirile inalte si de tine, incat stai ca prostul, te uiti la ele si iti aduci aminte de cantecul pe care il cantai cand erai mic: Avion cu motor, ia-ma si pe mine-n zbor, sa ma fac aviator"

Am ajuns deja la 10 si imi dau seama ca mai sunt si multe alte lucruri pe care le iubesc la NY, dar momentan raman cu astea. Nu sunt puse in ordinea preferintelor, ci in ordinea in care mi-am adus aminte de ele. Ar mai fi fost de trecut pe lista si Time Square noaptea, sau Rockefeller Center, sau metroul de la Woodside, care e la suprafata si care e atat de aproape de La Guardia incat avioanele au trenul de aterizare deja scos cand trec pe deasupra ta, sau librariile imense unde poti sa scoti cartea din raft, sa te asezi jos si sa o citesti, bibliotecile publice, care sunt free, WTC site si atat de multe altele incat nu cred ca am cum sa le enumar pe toate.

de ce e trist cand pleci undeva departe ?

Evident ca sunt si motive pentru care esti trist. Esti trist pentru toate lucrurile pe care le lasi in urma, pentru toti prietenii pe care n-o sa-i mai vezi atat de des, pentru tot ce inseamna viata pe care o lasi in urma. E trist pentru ca e greu sa te rupi de lucrurile dragi, de oamenii dragi si chiar daca stii ca prietenii adevarati iti vor ramane mereu prieteni, tot te doare ca ii lasi aici. E trist cand iti impachetezi viata si iti dai seama ca nu poti lua totul cu tine (desi ai vrea), cand te gandesti ca de acum inainte ii vei vedea pe oamenii de aici doar o data pe an. Si evident e trist pentru ca abia atunci cand pleci iti dai seama cat de mult tii la anumiti oameni si cat de mult tin ei la tine. Ah si mi-am adus aminte cat de dor imi va fi de mesele la libanez cu prietenii...oh, well...

de ce e frumos cand pleci undeva departe ?

Copiind ideea de la un prieten am hotarit sa scriu si eu despre avantajele si dezavantajele unei plecari. Ideea ar fi cam asa: atunci cand pleci undeva departe unde nu te stie aproape nimeni, ai sansa s-o iei de la capat, sa te reinventezi cu totul, sa fii exact asa cum ti-ai dorit mereu sa fii, dar din diverse motive (mediul in care traiesti, prieteni, cunostinte, lipsa de curaj) n-ai fost niciodata. Acolo nu te stie nimeni, asa ca te poti construi pe tine de la zero si de data asta esti destul de matur incat sa stii ca nu mai trebuie sa testezi tot in ceea ce te priveste, stii deja exact cum vrei sa fii si de ce vrei sa fii asa. Si dintr-o data nu mai esti doar tu, asa cum te stie toata lumea, esti tu asa cum vrei sa fii si nimeni nu te judeca pentru ca nimeni nu stie cum erai inainte, nimeni nu e interesat de cine erai inainte si de ce erai asa. Toata lumea e interesata de felul in care esti acum si de toate lucrurile pe care le reprezinti tu acum. Totul e nou, chiar si tu esti nou. Te rupi de tot ce nu ti-a placut pana acum la tine, dar n-ai apucat sa schimbi, te rupi de tot ce nu-ti place in jurul tau, de toate lucrurile neimplinite aici. E minunat cand pleci pentru ca atunci poti fi tu asa cum esti de fapt :).

Angels in America

Tocmai am terminat de vazut Angels in America (http://www.imdb.com/title/tt0318997/), multumesc M pentru recomandare, genial filmul. Sunt 6 parti pe care merita sa la vedeti, le recomand din tot sufletul pentru deznadejdea, optimismul si determinarea umana portretizate. Am avut senzatia ca filmul a fost facut pentru oameni ca mine, care orice s-ar intampla tin cu dintii de fericirea si de viata lor. Absolut superb !

the joy of being unemployed

cand esti in concediu, stii ca trebuie sa profiti de el, trebuie sa mergi undeva, sa faci ceva, sa simti ca a meritat sa lucrezi mai mult inainte si dupa. insa cand pleci cu totul de la un job, in pauza dintre ce a fost si ce urmeaza, nu simti nevoia sa faci nimic. nu ai senzatia ca daca azi n-ai facut X, atunci ai pierdut o zi de concediu, de la serviciu nu te mai suna nimeni, asa cum se intampla de obicei cand erai in concediu, esti liber sa faci ce vrei si cum vrei. Poti sa stai toata ziua in pat sa te uiti la filme sau sa citesti, poti sa faci o baie lunga de relaxare, sa te plimbi prin traficul din bucuresti fara sa te enervezi pentru ca nu trebuie sa ajungi niciunde si chiar daca ar trebui sa ajungi undeva, nu trebuie sa ajungi pana la o anumita ora. Practic toata viata ta se desfasoara intr-un alt ritm, un rimt pe care nu-l impune nimeni, nici macar tu.

de ce iubesc Bucurestiul noaptea ?

Iubesc Bucurestiul pentru noptile racoroase de vara in care te poti plimba de nebun prin parcuri, noptile pe care iti doresti sa le pierzi aiurea pe la terase, cand ai impresia ca nici ziua si nici noaptea nu sunt destul de lungi pentru reveriile tale. Iubesc Bucurestiul noaptea pentru ca nu imi ia 1 ora sa merg cu masina de acasa pana in centru, pentru ca pot zice oricand: "ne vedem in 20 de minute" si chiar sa ajung undeva in acele 20 de minute, pentru ca totul e viu si pentru ca toata lumea pare a fi in vacanta, pentru frappe-ul sau limonada bauta in miez de noapte la cafenea la Dragos. E ca si cum nimanui nu-i mai pasa ca a doua zi trebuie sa fie la lucru la ora 9 dimineata sau ca trebuia sa pregateasca nu stiu ce prezentare. In noptile de vara Bucurestiul pare sa traiasca mai presus de toate grijile si de tot stresul zilnic. Iubesc sa conduc noaptea cu geamul intredeschis si cu radioul pornit pentru ca noaptea sunt intotdeauna melodii vechi la radio, care ma aduc in alte timpuri si care ma apropie mai mult de mine.
Iubesc Bucurestiul noaptea pentru toate acele lucruri pentru care il urasc ziua.

thank God there is a God

Probabil ca asta a fost chiar prima data cand am resimtit foarte puternic acest lucru. am avut multe momente in viata in care i-am multumit lui Dumnezeu ca exista, dar in acest moment cred ca am resimtit cea mai mare incarcatura emotionala. Aseara cand ma intorceam de la concert, bucuroasa ca am avut ocazia sa-i vad pe Rolling Stones live in incarcata de energia pozitiva insuflata de concert am fost la un pas de a fi spulberata de o masina care a trecut pe rosu. Eram la pod la Grozavesti, veneam dinspre gara si aveam verde, din fericire insa aveam doar vreo 40 km la ora pentru ca un tip considerand ca lumina rosie a semaforului nu e si pentru el, s-a hotarit sa o ignore. Nu stiu cum am reusit sa franez si nu stiu cum am reusit sa reactionez atat de repede, dar sunt singura ca am avut si ajutor de undeva de sus. Dupa o frana zdruncinatoare cu ABS, avarii si toate tampeniile care se mai aprind atunci cand franezi atat de brusc, am reusit sa opresc la cred ca 2cm de el. Faza tare e ca atunci cand m-am dat jos din masina, nu stiam sigur daca l-am lovit sau nu. Masina oricum a fost zdruncinata de frana, iar eu eram atat de aproape de el, incat abia dupa ce m-am dat jos, am realizat ca din fericire nu ne-am lovit. Tembelul nici nu s-a dat jos din masina. Eu am inceput sa-l injur si am dat cu piciorul in masina lui (nu stiu daca am reusit sa o indoi, dar macar m-am descarcat), iar el mi-a zis ceva de genul: "Misca-te de aici mai repede!". evindent ca nu m-am miscat atat de repede, iar el era atat de aproape de mine incat daca eu nu dadeam cu spatele, putea pleca numai cu riscul de a-si zgaria masina, lucru care pe mine nu ma deranja catusu de putin pentru ca la mine zgaria doar numarul. tot din fericire, tipul care era in spatele meu a sesizat la timp problema si a franat si el. dupa ce mi-am descarcat nervii pe soferul idiot cu rosul lui cu tot am plecat spre casa. numai ca dupa ce am mers vreo 100 de metri, am inceput sa plang. ma gandeam la Manu care a murit in accident de masina, fara sa fi facut ceva gresit si imi veneau in cap reportajele despre Teo Peter si Cristi Nemescu. Toti au murit pentru ca niste oameni lipsiti de judecata au considerat ca lor nu li se aplica regulile. Am plans tot drumul spre casa, de abia asteptam sa ajung, si la fiecare semafor fie ca era verde sau rosu, ma uitam dupa neburi carora trebuia sa le cedez prioritatea. Ii multumeam lui Dumnezeu ca nu am patit nimic, ca sunt ok si eu si masina, ca totul este asa cum stiam eu ca ar trebui sa fie. Abia dupa ce am ajuns acasa si am vorbit cu Robert am reusit sa ma calmez. Aproape ca nici nu ma mai puteam bucura de concert. Cand am plecat de acolo ma gandeam ca ajung acasa si ii povestesc o gramada de lucruri de acolo, dar n-am mai putut povesti nimic. Mi-a luat vreo ora ca sa reusesc sa ma gandesc si la altceva in afara de acel sofer nebun. Evident ca imi treceau prin minte diverse scene despre ce s-ar fi intamplat daca ma lovea si tot felul de lucruri pe care le genereaza mintea in astfel de momente.
so thank God there is a God and thank god there is You :).